Trei coroane întunecate de Kendare Blake-recenzie

Nu mai e deloc un secret că m-am axat pe genul fantasy în ultima perioadă. Pentru că unele elemente sau ființe supernaturale sunt destul de comune la acest gen, am căutat să citesc cărți care au ceva deosebit față de marea majoritate, care au o tușă de unicitate cu un subiect nemaiîntâlnit.

Când am auzit de romanul „Cele trei coroane întunecate” scris de Kendare Blake am fost încântată la maxim. Subiectul e clar unul diferit și scriitura autoarei am încercat-o când am citit Ana în veșmânt de sânge. Deci am avut premize bune, ca să zic așa. În plus, la începutul cărții avem desenată o hartă super mișto, care m-a ajutat să mă orientez mai bine prin lumea creată de K.B.

În Trei coroane întunecate avem trei regine surori, fiecare dintre ele deținând câte o putere specială diferită. Romanul începe cu aniversarea de șaisprezece ani a surorilor triplete, pe 21 decembrie, cu patru luni înainte de Beltane. Ele au crescut despărțite, învățând să se disprețuiască una pe cealaltă, știind că va veni momentul în care una dintre ele își va ucide surorile folosindu-se de darul său. Pentru că nu poate exista, în final, decât o singură regină.

Katharine este regina toxică. În mod normal, ea ar fi trebuit să fie capabilă să înghită cele mai otrăvitoare veninuri fără să simtă nimic. Însă ea e destul de slabă. Cei care o educă încearcă să ascundă lucrul acesta pentru că nu pot lăsa să se vadă niciun semn de slăbiciune din partea lor. Suferințele și chinul la care e supusă regina m-au impresionat și a fost preferata mea, cel puțin la începutul cărții. Deși toți o consideră cea mai slabă concurentă, ea are o voință de fier și s-ar putea să vă surprindă până la sfârșit.

Arsinoe este regina naturalistă și este cea mai simpatică și cea mai dezinvoltă. De fapt, nici ea nu și-a obținut harul și este convinsă că o să moară. Arsinoe mi-a oferit o porție bună de surprize. Ce pot să vă zic e că nu aș fi crezut-o capabilă de unele lucruri. Totuși, intențiile ei sunt nobile. Sau nu? Trebuie să o menționez pe prietena ei, Jules, care este cu adevărat cea mai puternică naturalistă și care are rolul de a-si proteja regina. Jules este un personaj remarcabil, preferata mea pe lângă cele principale.

Mirabella este cea mai puternică regină. Este elementală. Poate controla cele mai puternice furtuni și poate stârni focul din nimic. Mirabella nu mi-a fost simpatică de la început, dar pe măsură ce citeam, a devenit preferata mea. După mine, e cea mai umană dintre cele trei surori. Ea crede că poate schimba sistemul pe care se bazează societatea lor, ea este curajoasă și miloasă, o slăbiciune în lumea lor. Sincer, pe ea am admirat-o, în primul rând.

Celor care nu sunt obișnuiți cu acest gen, atmosfera li se va părea sumbră și destul de dark, și este așa oarecum, dar pentru mine, elementele de romance, descrierile frumoase, prieteniile minunat expuse m-au determinat să îndrăgesc acest prim volum al unei serii ce se anunță deosebit de interesantă.

Chiar dacă unii sunt de părere că nu se întâmplă mai nimic în volumul acesta, mie nu mi se pare așa. E important să cunoaștem personajele bine, dacă vrem să judecăm evoluția lor corect. În plus, toate se așază perfect spre finalul cărții. Acest volum este o introducere în lumea extraordinar creată de autoare. Deși cruzimea predomină într-o formă sau alta, eu sper că am reușit să văd puțin din ceea ce sălășluiește în interiorul fiecăruia. Trădarea, violența, setea de sânge sunt atenuate de momentele de tandrețe, de loialitate, de iubire și de conștiința care zgândăre suprafața fragilă și crudă a unora dintre personaje.

Nu vă închipuiți că romanul este previzibil, pentru că ultimele pagini vă vor da pe spate, vă vor ului și vă veți ruga să apucați la următorul volum cât mai curând posibil. Eu, deja, prevăd multe intrigi pregătite și răsturnări de situație care mă vor ține cu sufletul la gură.

Mai există printre voi, cei care iubiți fantasy- ul, cineva care nu a citit Trei coroane întunecate? Nu cred. În caz contrar, eu zic că nu trebuie să ratați seria. Cu siguranță veți avea o experiență deosebită!

Până data viitoare, lecturi plăcute vă doresc!

 

11 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Mi a placut enorm! Si finalul a fost cireasa de pe tort. Abia astept volumul urmator.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Claudia Dare spune:

      Si eu aștept volumul următor. M-a surprins schimbarea lui Arsinoe și mai ales ce s-a aflat. 😉

      Apreciat de 1 persoană

  2. Antoaneta spune:

    Ridic mana si spun ca nu am citit (inca), dar ca e in plan de ceva vreme. Nu am avut timp de lectura si inca nu stiu cand imi voi face timp…

    Apreciat de 2 persoane

    1. Claudia Dare spune:

      Va veni si timpul pentru lectură, nu-ți face probleme. Sunt curioasă totuși care ar fi părerea ta despre carte, știi că eu ma entuziasmez repede. 😍😘

      Apreciat de 2 persoane

      1. Antoaneta spune:

        Daca apuc sa o citesc, voi scrie despre ea 🙂

        Apreciat de 2 persoane

  3. Mariam Oana spune:

    Eu nu am citit încă, dar urmează…

    Apreciat de 2 persoane

    1. Claudia Dare spune:

      Mie mi-a plăcut mult! Lectură plăcută! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  4. anasylvi spune:

    Eu nu am citit si trebuie sa recunosc ca este una dintre seriile care ma tenteaza foarte tare. O am deja in vedere, multumesc pentru ca mi-ai reamintit de ea!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Claudia Dare spune:

      Mă bucur, sper să îți placă! 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  5. Geo spune:

    O recenzie frumoasa, felicitări! Cartea mă așteaptă si pe mine sa o citesc.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Claudia Dare spune:

      Mulțumesc, Geo! Ți-o recomand. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu