Pentru că eu sunt, pentru că tu ești de O.G. Arion* pre-recenzie

Seria Nemuritor a ajuns la final. Lansarea ultimului volum din serie, Pentru că eu sunt, pentru că tu ești va avea loc în cadrul Târgului International de Carte Gaudeamus, în data de 25 noiembrie, orele 13. Mai întâi de toate, vreau să-i mulțumesc autoarei Oana Arion pentru că mi-a oferit manuscrisul pentru pre-recenzie înainte de…

Prin cenușă de visuri de O.G.Arion-recenzie

Anticipație, emoție, entuziasm, exaltare. Toate aceste sentimente au tăbărât pe mine când am ținut pentru prima oară în mâini romanul Prin cenușă de visuri. Este al patrulea volum din seria Nemuritor. Nu e de mirare, coperta este superbă, seria a crescut de la un roman la altul și puținele detalii pe care le știam despre…

Dincolo de timp de O.G. Arion- recenzie

Cred că ați realizat deja că sunt îndrăgostită de seria Nemuritor. Oana Arion a ajuns la sufletul meu prin cărțile ei și nu pot să vi le prezint decât cu subiectivitate. Sincer, nici nu îmi doresc altfel. Trăiesc cu intensitate fiecare carte ce poartă semnătura ei, îmi las imaginația să zboare printre rânduri și personajele…

Ultimul viking de O.G. Arion

Azi vreau să vă vorbesc despre o carte (serie) care îmi e foarte aproape de suflet.  Este vorba despre romanul fantasy Ultimul viking, primul volum din seria Nemuritor scrisă de Oana Arion. Am cumpărat cartea când a apărut la chioșcurile de ziare fără să am nicio idee că e scrisă de o autoare româncă. Încă de pe atunci, am rămas…