Îndrăznește mai mult! (1)

on

Mia Damian își împleti, pentru a suta oară în ziua aceea, părul blond scăpat de sub control. De obicei, nu prea reușea să-l disciplineze pentru mult timp. Aruncă o privire în oglinda toaletei și oftă nemulțumită. Se încruntă la imaginea femeii ce se uita urât la ea. Când trecuse timpul? Cele câteva fire argintii de păr străluceau puternic în lumina artificială. Rețeaua de riduri fine din jurul ochilor de un albastru spălăcit păreau că-și râd de ea.  O, degeaba îi spuneau cunoscuții că arăta ca la 20 de ani. Ea știa mai bine. Cei aproape 40 de ani de existență lăsaseră urme ireversibile pe chipul și pe trupul ei.

Termină cu holbatul, Mia!  Ai treabă de făcut! Te așteaptă copiii acasă!

Expresia i se îndulci. Maria și Darius. Gemenii ei aveau 10 ani. Îi făcuse destul de târziu. La mulți ani după tragedia care o transformase în Mia din prezent. Nu îngădui să prindă rădăcini gândul trădător. Era prea dureros.

Oftă din nou. Apucă mopul și îl clăti în găleata cu apă mizeră. Nu mai avea energie și chef să o schimbe. Îl stoarse bine și dădu cu el pe lângă chiuvetă. În afară de plescăitul sonor al mopului, nu se mai auzea nimic. Angajații birolui de avocatură plecaseră în urmă cu două ore. Erau doar ea și portarul, care cel mai probabil se uita deja la Dan Negru&Co. Doar începea Revelionul. Se uită înciudată la halatul de un gri tern pe care-l purta zi de zi. Și ea era deșteaptă. În urmă cu 20 de ani ar fi putut cu ușurință să se imagineze lucrând în curățenie la un birou de fițe, învârtind banii cât era ziua de lungă. Dacă nu ar fi fost noaptea aceea… Demult… Aruncă mopul în găleată. Aceasta se dezechilibră și dădu să se răstoarne. Mia se avântă panicată înainte și alunecă pe gresia umedă. Dădu inutil din mâini și căzu pe spate, lovindu-se în cădere cu capul de chiuvetă.

Se făcu întuneric.

Femeia clipi dureros. Câteva secunde blestemă lumina ce îi amplifica durerea infernală de cap. Se ridică brusc în fund pe gresia rece, panica străfulgerând-o rapid. Cât timp fusese inconștientă? Bâjbâi după telefon, când un chicotit o înlemni.

— Te-ai trezit, în sfârșit! Mă plictiseam de moarte aici, să știi!

Mai mult decât îngrozită, Mia întoarse capul la timp să vadă o fată trăgând apa la una dintre toalete. Nu părea să aibă mai mult de 17 ani. Avea părul castaniu prins într-o coadă tapată, cercei lungi care aveau sclipiri albastre și era îmbrăcată într-o salopetă lălâie de blugi și un tricou roșu și mai larg. Părea copia fidelă a cântăreței ăleia, hm, Sandra care cânta Maria Magdalena. Doamne, ce gânduri prostești îi treceau prin cap. Se scutură imperceptibil și se căzni să se ridice în picioare sub privirile iscoditoare ale fetei.

— Ce căutați aici, domnișoară? Nu mai e nimeni la birou.

Fata rânji. Si făcu un balon roz enorm din guma ce o ronțăia de zor, în timp ce pluti până la chiuvetă unde se spălă fără grabă pe mâini. Aceasta o privi pe Mia prin oglindă cu ochii ei mari cafenii.

— Pe tine te căutam, Mia! Și te-am și găsit, spuse Sandra făcându-i cu ochiul.

— Cum adică…

— Felicitări, ai câștigat la loterie, o întrerupse Sandra. Ta-dam… Surpriză! Ai șansa unei incursiuni în trecutul tău! Tț, fără mofturi, Mia, ai câștigat premiul cel mare. Urâciosul anului! De fapt, urâcioasa, dar de unde vin eu nu se fac discriminări pe sexe.

— Cum… Adică, ce…?

Mia își cuprinse fața în mâini. Halucina sau visa, era inconștientă încă. Ce Dumnezeu se întâmpla cu ea? Cine era fata asta? Își lăsă mâinile să cadă lent. Scoase un țipăt și făcu un pas înapoi. Sandra era chiar în fața ei și o privea cu o curiozitate fățișă.

— Știi, te-am studiat… Nu ești rea, nici foarte egoistă, doar sufletul ți-e aproape înecat. Mă întreb ce a văzut Șeful la tine.

— Ce se întâmplă?, șopti Mia copleșită.

— O, știi și tu, fantoma Crăciunului trecut, doar că eu vin de Anul Nou. Apropo, ar trebui să ne grăbim. Nu avem toată noaptea la dispoziție. Ce? Nu-mi spune că nu ai citit cartea. Nu? Nici măcar filmul?

— Poftim?

Era năucită. Înnebunise ea ori fata asta era nebună de legat.

— Haide, dă-mi mâna! O să te convingi singură.

O prinse pe Mia de mâini și strânse cu putere. Avea ceva forță fata asta sfrijită, gândi prostește Mia, chiar înainte de a se simți trasă într-un vârtej amețitor.

Va urma

 

 

 

8 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Mariam Oana spune:

    Sună extrem de bine! ❤ Felicitări, abia aștept continuarea…

    Apreciat de 2 persoane

    1. Claudia Dare spune:

      Mulțumesc! Sper să îmi iasă cum îmi doresc!😊😘

      Apreciat de 1 persoană

  2. Geo spune:

    Waw! Ce bine suna! Abia aștept continuarea! 😘😘😘

    Apreciat de 2 persoane

    1. Claudia Dare spune:

      Mulțumesc frumos, Geo!😘

      Apreciat de 1 persoană

  3. Tyna spune:

    Uau! Mi-ai trezit curiozitatea! Aștept cu nerăbdare continuarea! 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    1. Claudia Dare spune:

      Mulțumesc! Sper să fiu consecventa si sa scriu la poveste. 😘

      Apreciat de 1 persoană

      1. Geo spune:

        Așa sa faci! 😁

        Apreciat de 2 persoane

Lasă un comentariu